Comunicate de presă

SIPOCA 54: Metodologii de lucru unitare privind percheziția informatică și constatarea tehnico-științifică

2973

English 

În anul 2017, Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de autoritate contractantă, a fost beneficiar al proiectului “Întărirea capacității Ministerului Public de punere în executare a unor procedee probatorii vizând perchezițiile informatice” – SIPOCA 54, inițiat în cadrul Programului Operaţional pentru Capacitate Administrativă 2014-2020.

Proiectul se înscrie în seria demersurilor inițiate de Ministerul Public pentru dezvoltarea în bune condiții, sub toate aspectele, a actului de urmărire penală. În Raportul de activitate pe anul 2017 al Ministerului Public, SIPOCA 54 este menționat în rândul evenimentelor și proiectelor majore care s-au impus prin valoare epistemologică, anvergură și impact social.

Obiectivul general al proiectului este de a pune la dispoziția sistemului judiciar  metodologii de lucru privind percheziția informatică ori constatarea tehnico-științifică asupra unor date informatice de interes pentru urmărirea penală, pregătirea profesională a specialiștilor, precum și achiziția unor echipamente hardware și software necesare desfăşurării eficiente a percheziţiilor informatice.

Valoarea  totală a proiectului SIPOCA 54 este de 14.056.846, 79 lei, sumă defalcată după cum urmează: 11.805.482, 93 lei  – fonduri europene nerambursabile FSE (Fondul Social European), reprezentând 83,98386284% din bugetul total eligibil al proiectului și 2.251.363,86 lei – contribuție proprie de la bugetul de stat (16,01613716 % din bugetul total eligibil al proiectului).

Grupul-ţintă al SIPOCA 54 este compus din 55 de specialişti (participanţi unici) în aria percheziţiilor informatice şi constatărilor tehnico-ştiinţifice, angajaţi ai Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), care vor beneficia de formare profesională în vederea creşterii calității și performanței instituționale la nivelul sistemului judiciar.

Durata de implementare a proiectului care a demarat pe data 27 iulie 2017 este de 36 de luni.